E imposibil să o ratezi, dacă mergi spre Durău, căci stă chiar în
mijlocul apelor, la confluența Bistricioarei cu Bistrița, în locul numit
de localnici "Gura Largului". O stâncă atât de înaltă, că nicio viitură
nu a trecut peste creștetul ei, un monolit de care se izbesc valurile,
fără nicio izbândă.
I se spune "Piatra Dracului", însă, parcă pentru a mai îmblânzi legenda
ițită în jurul ei, omul i-a fixat o cruce deasupra. Chiar și așa, cei
care îi știu povestea, nu trec pe acolo fără să-și "stuchească" în sân,
privind pieziș, să nu fie cumva diavolul în preajmă. Și asta pentru că
piatra cu pricina cică și-ar schimba locul în fiece noapte, mișcată de
însuși șeful Tartarului.
Legenda spune că sufletul oamenilor așa
se înrăise și credința lor așa de tare se știrbise, că Dracul s-a dus la
Dumnezeu cu o cerere: "Nu-i vezi cât de netrebnici sunt, Doamne, ce
trebuință mai ai de ei? Dă-mi-i mie!", ar fi zis. Iar Dumnezeu s-a
învoit, cu o singură condiție: să smulgă o piatră sacră de pe vârful
Ceahlăului și, până la cântatul cocoșilor, să o pună la Talpa Iadului.
Zis și făcut. Tartorul a smuls piatra și a plecat cu ea spre tărâmul
lui. Dar pe când era deasupra apelor - deși încă nu se iviseră zorile -
un cocoș nu știu ce vis avu că s-a trezit și s-a pornit pe cântat
(Diavolul ar fi acuzat mai apoi un șiretlic al lui Dumnezeu, care
trimisese o geană de lumină pe la ochii cocoșului, dar cine să-l
dovedească!). Cert e că la cântecul rebel, dracul a dat drumul pietrei
din mâini și ea s-a rostogolit chiar acolo, în locul în care valurile
celor două râuri se ciocnesc.
Se mai spune că, înciudat, în
fiecare noapte Dracul se întoarce pe furiș și încearcă să mute piatra
din loc, convins că în ziua în care va reuși să o pună la Talpa Iadului,
domnia lui Dumnezeu pe pământ va sfârși și Lumea va intra în stăpânirea
lui.
Cum spuneam, localnicii au așezat o cruce în capul pietrei,
pentru ca Ucigă-l Toaca să nu se mai apropie noaptea să-și ducă
lucrarea la capăt. Unii spun că de atunci piatra stă pe loc. Alții însă
pot jura că-n fiecare dimineață tot e urnită nițel mai spre dreapta. Ori
spre stânga? De fapt, de-atâtea veacuri, nimeni nu a făcut vreo
măsurătoare. Iar scepticii spun că totul nu e decât o iluzie optică.
După cum sunt apele de învolburate, după cât e de senin cerul ori după
cât de limpede ți-e pirivirea, piatra poate să-ți pară că stă pe loc ori
că se mișcă, noapte de noapte.
Un produs Blogger.